CONSTITUTIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicata*)EMITENT:Â Â Â Â Â PARLAMENTUL Â PUBLICAT ÃŽN: MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003
  _____________
 *) Modificatã şi completatã prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicatã de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicatã, art. 156).
  Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 a fost aprobatã prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotãrârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului naţional din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituţiei României.
 Constituţia României, în forma iniţialã, a fost adoptatã în şedinţa Adunãrii Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobãrii ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.
 TITLUL I
 Principii generale
   ART. 1
 Statul roman
 (1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
 (2) Forma de guvernamant a statului roman este republica.
 (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul traditiilor democratice ale poporului roman şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
 (4) Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale.
 (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
   ART. 2
 Suveranitatea
 (1) Suveranitatea nationala aparţine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
 (2) Nici un grup şi nici o persoana nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
   ART. 3
 Teritoriul
 (1) Teritoriul României este inalienabil.
 (2) Frontierele tarii sunt consfinţite prin lege organicã, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
 (3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
 (4) Pe teritoriul statului roman nu pot fi strãmutate sau colonizate populaţii strãine.
   ART. 4
 Unitatea poporului şi egalitatea între cetãţeni
 (1) Statul are ca fundament unitatea poporului roman şi solidaritatea cetãţenilor sãi.
 (2) România este patria comuna şi indivizibilã a tuturor cetãţenilor sãi, fãrã deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnicã, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politica, de avere sau de origine socialã.
   ART. 5
 Cetãţenia
 (1) Cetãţenia romana se dobândeşte, se pãstreazã sau se pierde în condiţiile prevãzute de legea organicã.
 (2) Cetãţenia romana nu poate fi retrasã aceluia care a dobândit-o prin naştere.
   ART. 6
 Dreptul la identitate
 (1) Statul recunoaşte şi garanteazã persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale dreptul la pãstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identitãţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
 (2) Mãsurile de protecţie luate de stat pentru pãstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identitãţii persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetãţeni romani.
   ART. 7
 Romanii din strãinãtate
 Statul sprijinã întãrirea legãturilor cu romanii din afarã frontierelor tarii şi acţioneazã pentru pãstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identitãţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cãrui cetãţeni sunt.
   ART. 8
 Pluralismul şi partidele politice
 (1) Pluralismul în societatea româneascã este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale.
 (2) Partidele politice se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetãţenilor, respectând suveranitatea nationala, integritatea teritorialã, ordinea de drept şi principiile democraţiei.
   ART. 9
 Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale
 Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apãrarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.
   ART. 10
 Relaţii internaţionale
 România întreţine şi dezvolta relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de buna vecinãtate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional.
   ART. 11
 Dreptul internaţional şi dreptul intern
 (1) Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
 (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
 (3) În cazul în care un tratat la care România urmeazã sa devinã parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupã revizuirea Constituţiei.
    ART. 12
 Simboluri naţionale
 (1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea urmãtoare începând de la lance: albastru, galben, roşu.
 (2) Ziua nationala a României este 1 Decembrie.
 (3) Imnul naţional al României este "Deşteaptã-te romane".
 (4) Stema tarii şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
   ART. 13
 Limba oficialã
 În România, limba oficialã este limba romana.
   ART. 14
 Capitala
 Capitala României este municipiul Bucureşti.
 TITLUL II
 Drepturile, libertãţile şi îndatoririle fundamentale
   CAP. I
 Dispoziţii comune
   ART. 15
 Universalitatea
 (1) Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.
 (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
   ART. 16
 Egalitatea în drepturi
 (1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
 (2) Nimeni nu este mai presus de lege.
 (3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetãţenia romana şi domiciliul în ţara. Statul roman garanteazã egalitatea de sanse între femei şi bãrbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnitati.
 (4) În condiţiile aderãrii României la Uniunea Europeanã, cetãţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autoritãţile administraţiei publice locale.
   ART. 17
 Cetãţenii romani în strãinãtate
 Cetãţenii romani se bucura în strãinãtate de protecţia statului roman şi trebuie sa-şi îndeplineascã obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenta lor din ţara.
   ART. 18
 Cetãţenii strãini şi apatrizii
 (1) Cetãţenii strãini şi apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecţia generalã a persoanelor şi a averilor, garantatã de Constituţie şi de alte legi.
 (2) Dreptul de azil se acorda şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.
   ART. 19
 Extrãdarea şi expulzarea
 (1) Cetãţeanul roman nu poate fi extrãdat sau expulzat din România.
 (2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetãţenii romani pot fi extrãdaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe baza de reciprocitate.
 (3) Cetãţenii strãini şi apatrizii pot fi extrãdaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate.
 (4) Expulzarea sau extrãdarea se hotãrãşte de justiţie.
   ART. 20
 Tratatele internaţionale privind drepturile omului
 (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
 (2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
   ART. 21
 Accesul liber la justiţie
 (1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
 (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
 (3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
 (4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
   CAP. II
 Drepturile şi libertãţile fundamentale
   ART. 22
 Dreptul la viata şi la integritate fizica şi psihicã
 (1) Dreptul la viata, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihicã ale persoanei sunt garantate.
 (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant.
 (3) Pedeapsa cu moartea este interzisã.
   ART. 23
 Libertatea individualã
 (1) Libertatea individualã şi siguranta persoanei sunt inviolabile.
 (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevãzute de lege.
 (3) Reţinerea nu poate depãşi 24 de ore.
 (4) Arestarea preventivã se dispune de judecãtor şi numai în cursul procesului penal.
 (5) În cursul urmãririi penale arestarea preventivã se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fãrã ca durata totalã sa depãşeascã un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.
 (6) În faza de judecata instanta este obligatã, în condiţiile legii, sa verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive şi sa dispunã, de îndatã, punerea în libertate a inculpatului, dacã temeiurile care au determinat arestarea preventivã au încetat sau dacã instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice menţinerea privarii de libertate.
 (7) Încheierile instanţei privind mãsura arestãrii preventive sunt supuse cãilor de atac prevãzute de lege.
 (8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndatã la cunostinta, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestãrii, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunostinta numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.
 (9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacã motivele acestor mãsuri au dispãrut, precum şi în alte situaţii prevãzute de lege.
 (10) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
 (11) Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã.
 (12) Nici o pedeapsa nu poate fi stabilitã sau aplicatã decât în condiţiile şi în temeiul legii.
 (13) Sancţiunea privativã de libertate nu poate fi decât de natura penalã.
    ART. 24
 Dreptul la apãrare
 (1) Dreptul la apãrare este garantat.
 (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
   ART. 25
 Libera circulaţie
 (1) Dreptul la libera circulaţie, în ţara şi în strãinãtate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitãrii acestui drept.
 (2) Fiecãrui cetãţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau resedinta în orice localitate din ţara, de a emigra, precum şi de a reveni în ţara.
   ART. 26
 Viata intima, familialã şi privatã
 (1) Autoritãţile publice respecta şi ocrotesc viata intima, familialã şi privatã.
 (2) Persoana fizica are dreptul sa dispunã de ea însãşi, dacã nu incalca drepturile şi libertãţile altora, ordinea publica sau bunele moravuri.
   ART. 27
 Inviolabilitatea domiciliului
 (1) Domiciliul şi resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate pãtrunde sau rãmâne în domiciliul ori în resedinta unei persoane fãrã învoirea acesteia.
 (2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru urmãtoarele situaţii:
 a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotãrâri judecãtoreşti;
 b) înlãturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane;
 c) apãrarea securitãţii naţionale sau a ordinii publice;
 d) prevenirea rãspândirii unei epidemii.
 (3) Percheziţia se dispune de judecãtor şi se efectueazã în condiţiile şi în formele prevãzute de lege.
 (4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afarã de cazul infracţiunilor flagrante.
   ART. 28
 Secretul corespondentei
 Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.
   ART. 29
 Libertatea conştiinţei
 (1) Libertatea gandirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrãdite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credinţa religioasã, contrare convingerilor sale.
 (2) Libertatea conştiinţei este garantatã; ea trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc.
 (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizeazã potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
 (4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrãjbire religioasã.
 (5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat şi se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armata, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
 (6) Pãrinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a cãror rãspundere le revine.
   ART. 30
 Libertatea de exprimare
 (1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
 (2) Cenzura de orice fel este interzisã.
 (3) Libertatea presei implica şi libertatea de a infiinta publicaţii.
 (4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimatã.
 (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligaţia de a face publica sursa finanţãrii.
 (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
 (7) Sunt interzise de lege defãimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la rãzboi de agresiune, la ura nationala, rasialã, de clasa sau religioasã, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum şi manifestãrile obscene, contrare bunelor moravuri.
 (8) Rãspunderea civilã pentru informaţia sau pentru creaţia adusã la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestãrii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.
   ART. 31
 Dreptul la informaţie
 (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrãdit.
 (2) Autoritãţile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetãţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
 (3) Dreptul la informaţie nu trebuie sa prejudicieze mãsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea nationala.
 (4) Mijloacele de informare în masa, publice şi private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice.
 (5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie sa garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antena. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activitãţii lor se reglementeazã prin lege organicã.
   ART. 32
 Dreptul la învãţãtura
 (1) Dreptul la învãţãtura este asigurat prin învãţãmântul general obligatoriu, prin învãţãmântul liceal şi prin cel profesional, prin învãţãmântul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
 (2) Învãţãmântul de toate gradele se desfãşoarã în limba romana. În condiţiile legii, învãţãmântul se poate desfasura şi într-o limba de circulaţie internationala.
 (3) Dreptul persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale de a învaţã limba lor maternã şi dreptul de a putea fi instruite în aceasta limba sunt garantate; modalitãţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
 (4) Învãţãmântul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acorda burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor institutionalizati, în condiţiile legii.
 (5) Învãţãmântul de toate gradele se desfãşoarã în unitãţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
 (6) Autonomia universitarã este garantatã.
 (7) Statul asigura libertatea învãţãmântului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecãrui cult. În şcolile de stat, învãţãmântul religios este organizat şi garantat prin lege.
   ART. 33
 Accesul la cultura
 (1) Accesul la cultura este garantat, în condiţiile legii.
 (2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrãditã.
 (3) Statul trebuie sa asigure pãstrarea identitãţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativitatii contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume.
    ART. 34
 Dreptul la ocrotirea sãnãtãţii
 (1) Dreptul la ocrotirea sãnãtãţii este garantat.
 (2) Statul este obligat sa ia mãsuri pentru asigurarea igienei şi a sãnãtãţii publice.
 (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurãri sociale pentru boala, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitãrii profesiilor medicale şi a activitãţilor paramedicale, precum şi alte mãsuri de protecţie a sãnãtãţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
   ART. 35
 Dreptul la mediu sanatos
 (1) Statul recunoaşte dreptul oricãrei persoane la un mediu înconjurãtor sanatos şi echilibrat ecologic.
 (2) Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
 (3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurãtor.
   ART. 36
 Dreptul de vot
 (1) Cetãţenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, împliniţi pana în ziua alegerilor inclusiv.
 (2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotãrâre judecãtoreascã definitiva, la pierderea drepturilor electorale.
   ART. 37
 Dreptul de a fi ales
 (1) Au dreptul de a fi aleşi cetãţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevãzute în articolul 16 alineatul (3), dacã nu le este interzisã asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
 (2) Candidaţii trebuie sa fi împlinit, pana în ziua alegerilor inclusiv, varsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, varsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi varsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.
   ART. 38
 Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
 În condiţiile aderãrii României la Uniunea Europeanã, cetãţenii romani au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European.
   ART. 39
 Libertatea întrunirilor
 Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfasura numai în mod paşnic, fãrã nici un fel de arme.
   ART. 40
 Dreptul de asociere
 (1) Cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
 (2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeazã impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitãţii, a integritãţii sau a independentei României sunt neconstituţionale.
 (3) Nu pot face parte din partide politice judecãtorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organicã.
 (4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.
   ART. 41
 Munca şi protecţia socialã a muncii
 (1) Dreptul la munca nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de munca este libera.
 (2) Salariaţii au dreptul la mãsuri de protecţie socialã. Acestea privesc securitatea şi sãnãtatea salariaţilor, regimul de munca al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţara, repausul sãptãmânal, concediul de odihna plãtit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesionalã, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.
 (3) Durata normalã a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
 (4) La munca egala, femeile au salariu egal cu bãrbaţii.
 (5) Dreptul la negocieri colective în materie de munca şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.
   ART. 42
 Interzicerea muncii forţate
 (1) Munca forţatã este interzisã.
 (2) Nu constituie munca forţatã:
 a) activitãţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfãşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de constiinta;
 b) munca unei persoane condamnate, prestatã în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionatã;
 c) prestaţiile impuse în situaţia creata de calamitati ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.
   ART. 43
 Dreptul la greva
 (1) Salariaţii au dreptul la greva pentru apãrarea intereselor profesionale, economice şi sociale.
 (2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurãrii serviciilor esenţiale pentru societate.
   ART. 44
 Dreptul de proprietate privatã
 (1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
 (2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe baza de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
 (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilitã potrivit legii, cu dreapta şi prealabilã despãgubire.
 (4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte mãsuri de trecere silitã în proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor.
 (5) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
 (6) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiţie.
 (7) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
 (8) Averea dobandita licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.
 (9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.
    ART. 45
 Libertatea economicã
 Accesul liber al persoanei la o activitate economicã, libera initiativa şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.
   ART. 46
 Dreptul la moştenire
 Dreptul la moştenire este garantat.
   ART. 47
 Nivelul de trai
 (1) Statul este obligat sa ia mãsuri de dezvoltare economicã şi de protecţie socialã, de natura sa asigure cetãţenilor un nivel de trai decent.
 (2) Cetãţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plãtit, la asistenta medicalã în unitãţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurãri sociale publice sau private, prevãzute de lege. Cetãţenii au dreptul şi la mãsuri de asistenta socialã, potrivit legii.
   ART. 48
 Familia
 (1) Familia se întemeiazã pe cãsãtoria liber consimţitã între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea pãrinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
 (2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a cãsãtoriei se stabilesc prin lege. Cãsãtoria religioasã poate fi celebratã numai dupã cãsãtoria civilã.
 (3) Copiii din afarã cãsãtoriei sunt egali în fata legii cu cei din cãsãtorie.
   ART. 49
 Protecţia copiilor şi a tinerilor
 (1) Copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenta în realizarea drepturilor lor.
 (2) Statul acorda alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socialã a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.
 (3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activitãţi care le-ar dãuna sãnãtãţii, moralitãţii sau care le-ar pune în primejdie viata ori dezvoltarea normalã sunt interzise.
 (4) Minorii sub varsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.
 (5) Autoritãţile publice au obligaţia sa contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea libera a tinerilor la viata politica, socialã, economicã, culturalã şi sportiva a tarii.
   ART. 50
 Protecţia persoanelor cu handicap
 Persoanele cu handicap se bucura de protecţie specialã. Statul asigura realizarea unei politici naţionale de egalitate a sanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participãrii efective a persoanelor cu handicap în viata comunitãţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin pãrinţilor şi tutorilor.
   ART. 51
 Dreptul de petiţionare
 (1) Cetãţenii au dreptul sa se adreseze autoritãţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.
 (2) Organizaţiile legal constituite au dreptul sa adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintã.
 (3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutitã de taxa.
 (4) Autoritãţile publice au obligaţia sa rãspundã la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.
   ART. 52
 Dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publica
 (1) Persoana vãtãmatã într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obţinã recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
 (2) Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã.
 (3) Statul rãspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Rãspunderea statului este stabilitã în condiţiile legii şi nu inlatura rãspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţa sau grava neglijenţa.
   ART. 53
 Restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi
 (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
 (2) Restrangerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democratica. Mãsura trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sa fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.
   CAP. III
 Îndatoririle fundamentale
   ART. 54
 Fidelitatea fata de ţara
 (1) Fidelitatea fata de ţara este sacrã.
 (2) Cetãţenii cãrora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, rãspund de îndeplinirea cu credinţa a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurãmântul cerut de lege.
   ART. 55
 Apãrarea tarii
 (1) Cetãţenii au dreptul şi obligaţia sa apere România.
 (2) Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organicã.
 (3) Cetãţenii pot fi încorporaţi de la varsta de 20 de ani şi pana la varsta de 35 de ani, cu excepţia voluntarilor, în condiţiile legii organice.
   ART. 56
 Contribuţii financiare
 (1) Cetãţenii au obligaţia sa contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
 (2) Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale.
 (3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afarã celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.
   ART. 57
 Exercitarea drepturilor şi a libertãţilor
 Cetãţenii romani, cetãţenii strãini şi apatrizii trebuie sa-şi exercite drepturile şi libertãţile constituţionale cu buna-credinţa, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi.
    CAP. IV
 Avocatul Poporului
   ART. 58
 Numirea şi rolul
 (1) Avocatul Poporului este numit pe o durata de 5 ani pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor persoanelor fizice. Adjunctii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate.
 (2) Avocatul Poporului şi adjunctii sãi nu pot îndeplini nici o alta funcţie publica sau privatã, cu excepţia funcţiilor didactice din învãţãmântul superior.
 (3) Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organicã.
   ART. 59
 Exercitarea atribuţiilor
 (1) Avocatul Poporului îşi exercita atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertãţile lor, în limitele stabilite de lege.
 (2) Autoritãţile publice sunt obligate sa asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale.
   ART. 60
 Raportul în fata Parlamentului
 Avocatul Poporului prezintã celor doua Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele pot conţine recomandãri privind legislaţia sau mãsuri de alta natura, pentru ocrotirea drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor.
 TITLUL III
 Autoritãţile publice
   CAP. I
 Parlamentul
 SECŢIUNEA 1
 Organizare şi funcţionare
   ART. 61
 Rolul şi structura
 (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman şi unica autoritate legiuitoare a tarii.
 (2) Parlamentul este alcãtuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
   ART. 62
 Alegerea Camerelor
 (1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.
 (2) Organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numãrul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetãţenii unei minoritãţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singura organizaţie.
 (3) Numãrul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electoralã, în raport cu populaţia tarii.
   ART. 63
 Durata mandatului
 (1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de rãzboi, de asediu sau de urgenta, pana la încetarea acestora.
 (2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfãşoarã în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
 (3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
 (4) Mandatul Camerelor se prelungeşte pana la întrunirea legalã a noului Parlament. În aceasta perioada nu poate fi revizuitã Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
 (5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continua procedura în noul Parlament.
   ART. 64
 Organizarea interna
 (1) Organizarea şi funcţionarea fiecãrei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevãzute în bugetele aprobate de acestea.
 (2) Fiecare Camera îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecãrei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.
 (3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecãrei Camere.
 (4) Fiecare Camera îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de ancheta sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.
 (5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcãtuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere.
   ART. 65
 Şedinţele Camerelor
 (1) Camera Deputaţilor şi Senatul lucreazã în şedinţe separate.
 (2) Camerele îşi desfãşoarã lucrãrile şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor, pentru:
 a) primirea mesajului Preşedintelui României;
 b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurãrilor sociale de stat;
 c) declararea mobilizãrii totale sau parţiale;
 d) declararea stãrii de rãzboi;
 e) suspendarea sau încetarea ostilitãţilor militare;
 f) aprobarea strategiei naţionale de apãrare a tarii;
 g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii;
 h) numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activitãţii acestor servicii;
 i) numirea Avocatului Poporului;
 j) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
 k) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercita în şedinţa comuna.
   ART. 66
 Sesiuni
 (1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în doua sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depãşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depãşi sfârşitul lunii decembrie.
 (2) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecãrei Camere ori a cel puţin o treime din numãrul deputaţilor sau al senatorilor.
 (3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.
   ART. 67
 Actele juridice şi cvorumul legal
 Camera Deputaţilor şi Senatul adopta legi, hotãrâri şi moţiuni, în prezenta majoritãţii membrilor.
   ART. 68
  Caracterul public al şedinţelor
 (1) Şedinţele celor doua Camere sunt publice.
 (2) Camerele pot hotãrî ca anumite şedinţe sa fie secrete.
 SECŢIUNEA a 2-a
 Statutul deputaţilor şi al senatorilor
   ART. 69
 Mandatul reprezentativ
 (1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
 (2) Orice mandat imperativ este nul.
   ART. 70
 Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
 (1) Deputaţii şi senatorii intra în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validãrii alegerii şi a depunerii jurãmântului. Jurãmântul se stabileşte prin lege organicã.
 (2) Calitatea de deputat sau de senator înceteazã la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.
   ART. 71
 Incompatibilitãţi
 (1) Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator.
 (2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilã cu exercitarea oricãrei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului.
 (3) Alte incompatibilitãţi se stabilesc prin lege organicã.
   ART. 72
 Imunitatea parlamentarã
 (1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la rãspundere juridicã pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
 (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmãriţi şi trimişi în judecata penalã pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, reţinuţi sau arestaţi fãrã încuviinţarea Camerei din care fac parte, dupã ascultarea lor. Urmãrirea şi trimiterea în judecata penalã se pot face numai de cãtre Parchetul de pe lângã Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenta de judecata aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 (3) În caz de infracţiune flagrantã, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizatã constata ca nu exista temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei mãsuri.
 SECŢIUNEA a 3-a
 Legiferarea
   ART. 73
 Categorii de legi
 (1) Parlamentul adopta legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
 (2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
 (3) Prin lege organicã se reglementeazã:
 a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Electorale Permanente;
 b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
 c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
 d) organizarea şi desfãşurarea referendumului;
 e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii;
 f) regimul stãrii de mobilizare parţialã sau totalã a forţelor armate şi al stãrii de rãzboi;
 g) regimul stãrii de asediu şi al stãrii de urgenta;
 h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora;
 i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
 j) statutul funcţionarilor publici;
 k) contenciosul administrativ;
 l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecãtoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
 m) regimul juridic general al proprietãţii şi al moştenirii;
 n) organizarea generalã a învãţãmântului;
 o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia localã;
 p) regimul general privind raporturile de munca, sindicatele, patronatele şi protecţia socialã;
 r) statutul minoritãţilor naţionale din România;
 s) regimul general al cultelor;
 t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.
   ART. 74
 Initiativa legislativã
 (1) Initiativa legislativã aparţine, dupã caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui numãr de cel puţin 100.000 de cetãţeni cu drept de vot. Cetãţenii care îşi manifesta dreptul la initiativa legislativã trebuie sa provinã din cel puţin un sfert din judeţele tarii, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie sa fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnãturi în sprijinul acestei iniţiative.
 (2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetãţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
 (3) Guvernul îşi exercita initiativa legislativã prin transmiterea proiectului de lege cãtre Camera competenta sa îl adopte, ca prima Camera sesizatã.
 (4) Deputaţii, senatorii şi cetãţenii care exercita dreptul la initiativa legislativã pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerutã pentru proiectele de legi.
 (5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente sa le adopte, ca prima Camera sesizatã.
   ART. 75
 Sesizarea Camerelor
 (1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca prima Camera sesizatã, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a mãsurilor legislative ce rezulta din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevãzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptãrii, ca prima Camera sesizatã, Senatului.
 (2) Prima Camera sesizatã se pronunţa în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebita termenul este de 60 de zile.    În cazul depãşirii acestor termene se considera ca proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.
 (3) Dupã adoptare sau respingere de cãtre prima Camera sesizatã, proiectul sau propunerea legislativã se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
 (4) În cazul în care prima Camera sesizatã adopta o prevedere care, potrivit alineatului (1), intra în competenta sa decizionala, prevederea este definitiv adoptatã dacã şi cea de-a doua Camera este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectiva, legea se întoarce la prima Camera sesizatã, care va decide definitiv în procedura de urgenta.
 (5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplica în mod corespunzãtor şi în cazul în care Camera decizionala adopta o prevedere pentru care competenta decizionala aparţine primei Camere.
    ART. 76
 Adoptarea legilor şi a hotãrârilor
 (1) Legile organice şi hotãrârile privind regulamentele Camerelor se adopta cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere.
 (2) Legile ordinare şi hotãrârile se adopta cu votul majoritãţii membrilor prezenţi din fiecare Camera.
 (3) La cererea Guvernului sau din proprie initiativa, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedura de urgenta, stabilitã potrivit regulamentului fiecãrei Camere.
   ART. 77
 Promulgarea legii
 (1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
 (2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singura data, reexaminarea legii.
 (3) Dacã Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacã s-a cerut verificarea constituţionalitãţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate dupã reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
   ART. 78
 Intrarea în vigoare a legii
 Legea se publica în Monitorul Oficial al României şi intra în vigoare la 3 zile de la data publicãrii sau la o data ulterioara prevãzutã în textul ei.
   ART. 79
 Consiliul Legislativ
 (1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizeazã proiectele de acte normative în vederea sistematizãrii, unificãrii şi coordonãrii întregii legislaţii. El tine evidenta oficialã a legislaţiei României.
 (2) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organicã.
   CAP. II
 Preşedintele României
   ART. 80
 Rolul Preşedintelui
 (1) Preşedintele României reprezintã statul roman şi este garantul independentei naţionale, al unitãţii şi al integritãţii teritoriale a tarii.
 (2) Preşedintele României vegheazã la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autoritãţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercita funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
   ART. 81
 Alegerea Preşedintelui
 (1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
 (2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegãtorilor înscrişi în listele electorale.
 (3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit aceasta majoritate, se organizeazã al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numãrului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare numãr de voturi.
 (4) Nici o persoana nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult doua mandate. Acestea pot fi şi succesive.
   ART. 82
 Validarea mandatului şi depunerea jurãmântului
 (1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţionalã.
 (2) Candidatul a cãrui alegere a fost validatã depune în fata Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comuna, urmãtorul jurãmânt:
 "Jur sa-mi dãruiesc toatã puterea şi priceperea pentru propãşirea spiritualã şi materialã a poporului roman, sa respect Constituţia şi legile tarii, sa apar democraţia, drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţenilor, suveranitatea, independenta, unitatea şi integritatea teritorialã a României. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!".
   ART. 83
 Durata mandatului
 (1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercita de la data depunerii jurãmântului.
 (2) Preşedintele României îşi exercita mandatul pana la depunerea jurãmântului de Preşedintele nou ales.
 (3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organicã, în caz de rãzboi sau de catastrofa.
   ART. 84
 Incompatibilitãţi şi imunitãţi
 (1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o alta funcţie publica sau privatã.
 (2) Preşedintele României se bucura de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplica în mod corespunzãtor.
   ART. 85
 Numirea Guvernului
 (1) Preşedintele României desemneazã un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
 (2) În caz de remaniere guvernamentalã sau de vacanta a postului, Preşedintele revoca şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
 (3) Dacã prin propunerea de remaniere se schimba structura sau compozitia politica a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atributia prevãzutã la alineatul (2) numai pe baza aprobãrii Parlamentului, acordatã la propunerea primului-ministru.
   ART. 86
 Consultarea Guvernului
 Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanta deosebita.
   ART. 87
 Participarea la şedinţele Guvernului
 (1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externa, apãrarea tarii, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
 (2) Preşedintele României prezideazã şedinţele Guvernului la care participa.
   ART. 88
 Mesaje
 Preşedintele României adreseazã Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.
   ART. 89
 Dizolvarea Parlamentului
 (1) Dupã consultarea preşedinţilor celor doua Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate sa dizolve Parlamentul, dacã acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai dupã respingerea a cel puţin doua solicitãri de investitura.
 (2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singura data.
 (3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stãrii de mobilizare, de rãzboi, de asediu sau de urgenta.
   ART. 90
 Referendumul
 Preşedintele României, dupã consultarea Parlamentului, poate cere poporului sa-şi exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes naţional.
   ART. 91
 Atribuţii în domeniul politicii externe
 (1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aproba sau se ratifica potrivit procedurii stabilite prin lege.
 (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acrediteazã şi recheamã reprezentanţii diplomatici ai României şi aproba înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
 (3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângã Preşedintele României.
   ART. 92
 Atribuţii în domeniul apãrãrii
 (1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii.
 (2) El poate declara, cu aprobarea prealabilã a Parlamentului, mobilizarea parţialã sau totalã a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotãrârea Preşedintelui se supune ulterior aprobãrii Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
 (3) În caz de agresiune armata îndreptatã impotriva tarii, Preşedintele României ia mãsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunostinta Parlamentului, printr-un mesaj. Dacã Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacã de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
 (4) În caz de mobilizare sau de rãzboi Parlamentul îşi continua activitatea pe toatã durata acestor stãri, iar dacã nu se afla în sesiune, se convoacã de drept în 24 de ore de la declararea lor.
   ART. 93
 Mãsuri excepţionale
 (1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenta în intreaga ţara ori în unele unitãţi administrativ-teritoriale şi solicita Parlamentului încuviinţarea mãsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
 (2) Dacã Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacã de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stãrii de asediu sau a stãrii de urgenta şi funcţioneazã pe toatã durata acestora.
   ART. 94
 Alte atribuţii
 Preşedintele României îndeplineşte şi urmãtoarele atribuţii:
 a) conferã decoraţii şi titluri de onoare;
 b) acorda gradele de mareşal, de general şi de amiral;
 c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevãzute de lege;
 d) acorda graţierea individualã.
   ART. 95
 Suspendarea din funcţie
 (1) În cazul sãvârşirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţa comuna, cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor, dupã consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se imputa.
 (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi initiata de cel puţin o treime din numãrul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunostinta Preşedintelui.
 (3) Dacã propunerea de suspendare din funcţie este aprobatã, în cel mult 30 de zile se organizeazã un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
   ART. 96
 Punerea sub acuzare
 (1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţa comuna, cu votul a cel puţin doua treimi din numãrul deputaţilor şi senatorilor, pot hotãrî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru inalta trãdare.
 (2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi initiata de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunostinta Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se imputa.
 (3) De la data punerii sub acuzare şi pana la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.
 (4) Competenta de judecata aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare.
   ART. 97
 Vacanta funcţiei
 (1) Vacanta funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitiva a exercitãrii atribuţiilor sau de deces.
 (2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanta funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.
   ART. 98
 Interimatul funcţiei
 (1) Dacã funcţia de Preşedinte devine vacanta ori dacã Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacã se afla în imposibilitate temporarã de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigura, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
 (2) Atribuţiile prevãzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.
   ART. 99
 Rãspunderea preşedintelui interimar
 Dacã persoana care asigura interimatul funcţiei de Preşedinte al României sãvârşeşte fapte grave, prin care se incalca prevederile Constituţiei, se aplica articolul 95 şi articolul 98.
   ART. 100
 Actele Preşedintelui
 (1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publica în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenta decretului.
 (2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevãzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemneazã de primul-ministru.
    ART. 101
 Indemnizaţia şi celelalte drepturi
 Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege.
   CAP. III
 Guvernul
   ART. 102
 Rolul şi structura
 (1) Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne şi externe a tarii şi exercita conducerea generalã a administraţiei publice.
 (2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul coopereazã cu organismele sociale interesate.
 (3) Guvernul este alcãtuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organicã.
   ART. 103
 Investitura
 (1) Preşedintele României desemneazã un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultãrii partidului care are majoritatea absolutã în Parlament ori, dacã nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
 (2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
 (3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţa comuna. Parlamentul acorda încredere Guvernului cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor.
   ART. 104
 Jurãmântul de credinţa
 (1) Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în fata Preşedintelui României, jurãmântul de la articolul 82.
 (2) Guvernul în întregul sau şi fiecare membru în parte îşi exercita mandatul, începând de la data depunerii jurãmântului.
   ART. 105
 Incompatibilitãţi
 (1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilã cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilã cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesionalã salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial.
 (2) Alte incompatibilitãţi se stabilesc prin lege organicã.
   ART. 106
 Încetarea funcţiei de membru al Guvernului
 Funcţia de membru al Guvernului înceteazã în urma demisiei, a revocãrii, a pierderii drepturilor electorale, a stãrii de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege.
   ART. 107
 Primul-ministru
 (1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordoneazã activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintã Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
 (2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
 (3) Dacã primul-ministru se afla în una dintre situaţiile prevãzute la articolul 106, cu excepţia revocãrii, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, pana la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilitãţii exercitãrii atribuţiilor, înceteazã dacã primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
 (4) Prevederile alineatului (3) se aplica în mod corespunzãtor şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioada de cel mult 45 de zile.
   ART. 108
 Actele Guvernului
 (1) Guvernul adopta hotãrâri şi ordonanţe.
 (2) Hotãrârile se emit pentru organizarea executãrii legilor.
 (3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevãzute de aceasta.
 (4) Hotãrârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semneazã de primul-ministru, se contrasemneazã de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publica în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenta hotãrârii sau a ordonanţei. Hotãrârile care au caracter militar se comunica numai instituţiilor interesate.
   ART. 109
 Rãspunderea membrilor Guvernului
 (1) Guvernul rãspunde politic numai în fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului rãspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
 (2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul sa ceara urmãrirea penalã a membrilor Guvernului pentru faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacã s-a cerut urmãrirea penalã, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecata a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenta de judecata aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 (3) Cazurile de rãspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerialã.
   ART. 110
 Încetarea mandatului
 (1) Guvernul îşi exercita mandatul pana la data validãrii alegerilor parlamentare generale.
 (2) Guvernul este demis la data retragerii de cãtre Parlament a încrederii acordate sau dacã primul-ministru se afla în una dintre situaţiile prevãzute la articolul 106, cu excepţia revocãrii, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
 (3) În situaţiile prevãzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103.
 (4) Guvernul al cãrui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, pana la depunerea jurãmântului de membrii noului Guvern.
   CAP. IV
 Raporturile Parlamentului cu Guvernul
   ART. 111
 Informarea Parlamentului
 (1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activitãţii lor, sunt obligate sa prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o initiativa legislativã implica modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurãrilor sociale de stat, solicitarea informãrii este obligatorie.
 (2) Membrii Guvernului au acces la lucrãrile Parlamentului. Dacã li se solicita prezenta, participarea lor este obligatorie.
    ART. 112
 Întrebãri, interpelãri şi moţiuni simple
 (1) Guvernul şi fiecare dintre membrii sãi au obligaţia sa rãspundã la întrebãrile sau la interpelãrile formulate de deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevãzute de regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului.
 (2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simpla prin care sa-şi exprime poziţia cu privire la o problema de politica interna sau externa ori, dupã caz, cu privire la o problema ce a fãcut obiectul unei interpelãri.
   ART. 113
 Moţiunea de cenzura
 (1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţa comuna, pot retrage încrederea acordatã Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzura, cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor.
 (2) Moţiunea de cenzura poate fi initiata de cel puţin o pãtrime din numãrul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunica Guvernului la data depunerii.
 (3) Moţiunea de cenzura se dezbate dupã 3 zile de la data când a fost prezentatã în şedinţa comuna a celor doua Camere.
 (4) Dacã moţiunea de cenzura a fost respinsã, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o noua moţiune de cenzura, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajeazã rãspunderea potrivit articolului 114.
   ART. 114
 Angajarea rãspunderii Guvernului
 (1) Guvernul îşi poate angaja rãspunderea în fata Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comuna, asupra unui program, a unei declaraţii de politica generalã sau a unui proiect de lege.
 (2) Guvernul este demis dacã o moţiune de cenzura, depusa în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politica generalã sau a proiectului de lege, a fost votatã în condiţiile articolului 113.
 (3) Dacã Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupã caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considera adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politica generalã devine obligatorie pentru Guvern.
 (4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comuna a celor doua Camere.
   ART. 115
 Delegarea legislativã
 (1) Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
 (2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data pana la care se pot emite ordonanţe.
 (3) Dacã legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobãrii Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pana la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
 (4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta numai în situaţii extraordinare a cãror reglementare nu poate fi amânatã, având obligaţia de a motiva urgenta în cuprinsul acestora.
 (5) Ordonanta de urgenta intra în vigoare numai dupã depunerea sa spre dezbatere în procedura de urgenta la Camera competenta sa fie sesizatã şi dupã publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacã nu se afla în sesiune, se convoacã în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, dupã caz, de la trimitere. Dacã în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizatã nu se pronunţa asupra ordonanţei, aceasta este consideratã adoptatã şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedura de urgenta. Ordonanta de urgenta cuprinzând norme de natura legii organice se aproba cu majoritatea prevãzutã la articolul 76 alineatul (1).
 (6) Ordonanţele de urgenta nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertãţile şi îndatoririle prevãzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publica.
 (7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aproba sau se resping prîntr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale cãror efecte au încetat potrivit alineatului (3).
 (8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacã este cazul, mãsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.
   CAP. V
 Administraţia publica
 SECŢIUNEA 1
 Administraţia publica centrala de specialitate
   ART. 116
 Structura
 (1) Ministerele se organizeazã numai în subordinea Guvernului.
 (2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autoritãţi administrative autonome.
   ART. 117
 Înfiinţarea
 (1) Ministerele se înfiinţeazã, se organizeazã şi funcţioneazã potrivit legii.
 (2) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot infiinta organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacã legea le recunoaşte aceasta competenta.
 (3) Autoritãţi administrative autonome se pot infiinta prin lege organicã.
   ART. 118
 Forţele armate
 (1) Armata este subordonata exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranitãţii, a independentei şi a unitãţii statului, a integritãţii teritoriale a tarii şi a democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apãrarea colectivã în sistemele de alianta militarã şi participa la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea pãcii.
 (2) Structura sistemului naţional de apãrare, pregãtirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apãrare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organicã.
 (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplica, în mod corespunzãtor, şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii.
 (4) Organizarea de activitãţi militare sau paramilitare în afarã unei autoritãţi statale este interzisã.
 (5) Pe teritoriul României pot intra, stationa, desfasura operaţiuni sau trece trupe strãine numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
   ART. 119
 Consiliul Suprem de Apãrare a Tarii
 Consiliul Suprem de Apãrare a Tarii organizeazã şi coordoneazã unitar activitãţile care privesc apãrarea tarii şi securitatea nationala, participarea la menţinerea securitãţii internaţionale şi la apãrarea colectivã în sistemele de alianta militarã, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a pãcii.
 SECŢIUNEA a 2-a
 Administraţia publica localã
    ART. 120
 Principii de baza
 (1) Administraţia publica din unitãţile administrativ-teritoriale se întemeiazã pe principiile descentralizãrii, autonomiei locale şi deconcentrarii serviciilor publice.
 (2) În unitãţile administrativ-teritoriale în care cetãţenii aparţinând unei minoritãţi naţionale au o pondere semnificativã se asigura folosirea limbii minoritãţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autoritãţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevãzute de legea organicã.
   ART. 121
 Autoritãţi comunale şi orãşeneşti
 (1) Autoritãţile administraţiei publice, prin care se realizeazã autonomia localã în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primãrii aleşi, în condiţiile legii.
 (2) Consiliile locale şi primãrii funcţioneazã, în condiţiile legii, ca autoritãţi administrative autonome şi rezolva treburile publice din comune şi din oraşe.
 (3) Autoritãţile prevãzute la alineatul (1) se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.
   ART. 122
 Consiliul judeţean
 (1) Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activitãţii consiliilor comunale şi orãşeneşti, în vederea realizãrii serviciilor publice de interes judeţean.
 (2) Consiliul judeţean este ales şi funcţioneazã în condiţiile legii.
   ART. 123
 Prefectul
 (1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
 (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale.
 (3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organicã.
 (4) Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare.
 (5) Prefectul poate ataca, în fata instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care considera actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
   CAP. VI
 Autoritatea judecãtoreascã
 SECŢIUNEA 1
 Instanţele judecãtoreşti
   ART. 124
 Înfãptuirea justiţiei
 (1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii.
 (2) Justiţia este unica, impartiala şi egala pentru toţi.
 (3) Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
   ART. 125
 Statutul judecãtorilor
 (1) Judecãtorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii.
 (2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecãtorilor sunt de competenta Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.
 (3) Funcţia de judecãtor este incompatibilã cu orice alta funcţie publica sau privatã, cu excepţia funcţiilor didactice din învãţãmântul superior.
   ART. 126
 Instanţele judecãtoreşti
 (1) Justiţia se realizeazã prin Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege.
 (2) Competenta instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecata sunt prevãzute numai prin lege.
 (3) Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti, potrivit competentei sale.
 (4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organicã.
 (5) Este interzisã înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organicã pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participãrii, dupã caz, a unor persoane din afarã magistraturii.
 (6) Controlul judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente sa soluţioneze cererile persoanelor vãtãmate prin ordonanţe sau, dupã caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.
   ART. 127
 Caracterul public al dezbaterilor
 Şedinţele de judecata sunt publice, afarã de cazurile prevãzute de lege.
   ART. 128
 Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie
 (1) Procedura judiciarã se desfãşoarã în limba romana.
 (2) Cetãţenii romani aparţinând minoritãţilor naţionale au dreptul sa se exprime în limba maternã în fata instanţelor de judecata, în condiţiile legii organice.
 (3) Modalitãţile de exercitare a dreptului prevãzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreti sau traduceri, se vor stabili astfel încât sa nu împiedice buna administrare a justiţiei şi sa nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.
 (4) Cetãţenii strãini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele şi lucrãrile dosarului, de a vorbi în instanta şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit.
   ART. 129
 Folosirea cãilor de atac
 Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii.
   ART. 130
 Poliţia instanţelor
 Instanţele judecãtoreşti dispun de poliţia pusã în serviciul lor.
 SECŢIUNEA a 2-a
 Ministerul Public
   ART. 131
 Rolul Ministerului Public
 (1) În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor.
 (2) Ministerul Public îşi exercita atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.
 (3) Parchetele funcţioneazã pe lângã instanţele de judecata, conduc şi supravegheazã activitatea de cercetare penalã a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.
    ART. 132
 Statutul procurorilor
 (1) Procurorii îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
 (2) Funcţia de procuror este incompatibilã cu orice alta funcţie publica sau privatã, cu excepţia funcţiilor didactice din învãţãmântul superior.
 SECŢIUNEA a 3-a
 Consiliul Superior al Magistraturii
   ART. 133
 Rolul şi structura
 (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justiţiei.
 (2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcãtuit din 19 membri, din care:
 a) 14 sunt aleşi în adunãrile generale ale magistraţilor şi validati de Senat; aceştia fac parte din doua secţii, una pentru judecãtori şi una pentru procurori; prima secţie este compusa din 9 judecãtori, iar cea de-a doua din 5 procurori;
 b) 2 reprezentanţi ai societãţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucura de inalta reputaţie profesionalã şi morala, aleşi de Senat; aceştia participa numai la lucrãrile în plen;
 c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângã Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 (3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevãzuţi la alineatul (2) litera a).
 (4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
 (5) Hotãrârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.
 (6) Preşedintele României prezideazã lucrãrile Consiliului Superior al Magistraturii la care participa.
 (7) Hotãrârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevãzute la articolul 134 alineatul (2).
   ART. 134
 Atribuţii
 (1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecãtorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.
 (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanta de judecata, prin secţiile sale, în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organicã. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângã Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
 (3) Hotãrârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinarã pot fi atacate la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 (4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organicã, în realizarea rolului sau de garant al independentei justiţiei.
 TITLUL IV
 Economia şi finanţele publice
   ART. 135
 Economia
 (1) Economia României este economie de piata, bazatã pe libera initiativa şi concurenta.
 (2) Statul trebuie sa asigure:
 a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
 b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã;
 c) stimularea cercetãrii ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;
 d) exploatarea resurselor naturale, în concordanta cu interesul naţional;
 e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurãtor, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
 f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii;
 g) aplicarea politicilor de dezvoltare regionala în concordanta cu obiectivele Uniunii Europene.
   ART. 136
 Proprietatea
 (1) Proprietatea este publica sau privatã.
 (2) Proprietatea publica este garantatã şi ocrotitã prin lege şi aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale.
 (3) Bogãţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorialã, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organicã, fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
 (4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinta gratuita instituţiilor de utilitate publica.
 (5) Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice.
   ART. 137
 Sistemul financiar
 (1) Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unitãţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege.
 (2) Moneda nationala este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderãrii la Uniunea Europeanã, prin lege organicã se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene.
   ART. 138
 Bugetul public naţional
 (1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.
 (2) Guvernul elaboreazã anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurãrilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobãrii Parlamentului.
 (3) Dacã legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurãrilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplica în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurãrilor sociale de stat ale anului precedent, pana la adoptarea noilor bugete.
 (4) Bugetele locale se elaboreazã, se aproba şi se executa în condiţiile legii.
 (5) Nici o cheltuiala bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare.
   ART. 139
 Impozite, taxe şi alte contribuţii
 (1) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
 (2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii.
 (3) Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora.
   ART. 140
 Curtea de Conturi
 (1) Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţioneazã de instanţele judecãtoreşti specializate.
 (2) Curtea de Conturi prezintã anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate.
 (3) La cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controleazã modul de gestionare a resurselor publice şi raporteazã despre cele constatate.
 (4) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toatã durata acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilitãţilor prevãzute de lege pentru judecãtori.
 (5) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevãzute de legea organicã a Curţii.
 (6) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de cãtre Parlament, în cazurile şi condiţiile prevãzute de lege.
    ART. 141
 Consiliul Economic şi Social
 Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organicã de înfiinţare, organizare şi funcţionare.
 TITLUL V
 Curtea Constituţionalã
   ART. 142
 Structura
 (1) Curtea Constituţionalã este garantul supremaţiei Constituţiei.
 (2) Curtea Constituţionalã se compune din noua judecãtori, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
 (3) Trei judecãtori sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.
 (4) Judecãtorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioada de 3 ani.
 (5) Curtea Constituţionalã se înnoieşte cu o treime din judecãtorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevãzute de legea organicã a Curţii.
   ART. 143
 Condiţii pentru numire
 Judecãtorii Curţii Constituţionale trebuie sa aibã pregãtire juridicã superioarã, inalta competenta profesionalã şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridicã sau în învãţãmântul juridic superior.
   ART. 144
 Incompatibilitãţi
 Funcţia de judecãtor al Curţii Constituţionale este incompatibilã cu oricare alta funcţie publica sau privatã, cu excepţia funcţiilor didactice din învãţãmântul juridic superior.
   ART. 145
 Independenta şi inamovibilitatea
 Judecãtorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.
   ART. 146
 Atribuţii
 Curtea Constituţionalã are urmãtoarele atribuţii:
 a) se pronunţa asupra constituţionalitãţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
 b) se pronunţa asupra constituţionalitãţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
 c) se pronunţa asupra constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
 d) hotãrãşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicatã şi direct de Avocatul Poporului;
 e) soluţioneazã conflictele juridice de natura constituţionalã dintre autoritãţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
 f) vegheazã la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirma rezultatele sufragiului;
 g) constata existenta împrejurãrilor care justifica interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunica cele constatate Parlamentului şi Guvernului;
 h) da aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României;
 i) vegheazã la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfãşurarea referendumului şi confirma rezultatele acestuia;
 j) verifica îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de cãtre cetãţeni;
 k) hotãrãşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic;
 l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de legea organicã a Curţii.
   ART. 147
 Deciziile Curţii Constituţionale
 (1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi înceteazã efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacã, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupã caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
 (2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
 (3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatatã potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstitutional nu poate fi ratificat.
 (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publica în Monitorul Oficial al României. De la data publicãrii, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
 TITLUL VI
 Integrarea euroatlantica
   ART. 148
 Integrarea în Uniunea Europeanã
 (1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferãrii unor atribuţii cãtre instituţiile comunitare, precum şi al exercitãrii în comun cu celelalte state membre a competentelor prevãzute în aceste tratate, se face prin lege adoptatã în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numãrul deputaţilor şi senatorilor.
 (2) Ca urmare a aderãrii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementãri comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
 (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplica, în mod corespunzãtor, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
 (4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecãtoreascã garanteazã aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderãrii şi din prevederile alineatului (2).
 (5) Guvernul transmite celor doua Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea sa fie supuse aprobãrii instituţiilor Uniunii Europene.
   ART. 149
 Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord
 Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptatã în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numãrul deputaţilor şi senatorilor.
 TITLUL VII
 Revizuirea Constituţiei
    ART. 150
 Initiativa revizuirii
 (1) Revizuirea Constituţiei poate fi initiata de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pãtrime din numãrul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetãţeni cu drept de vot.
 (2) Cetãţenii care iniţiazã revizuirea Constituţiei trebuie sa provinã din cel puţin jumãtate din judeţele tarii, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie sa fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnãturi în sprijinul acestei iniţiative.
   ART. 151
 Procedura de revizuire
 (1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin doua treimi din numãrul membrilor fiecãrei Camere.
 (2) Dacã prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţa comuna, hotãrãsc cu votul a cel puţin trei pãtrimi din numãrul deputaţilor şi senatorilor.
 (3) Revizuirea este definitiva dupã aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptãrii proiectului sau a propunerii de revizuire.
   ART. 152
 Limitele revizuirii
 (1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului roman, forma republicanã de guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justiţiei, pluralismul politic şi limba oficialã nu pot forma obiectul revizuirii.
 (2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi facuta dacã are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor sau a garanţiilor acestora.
 (3) Constituţia nu poate fi revizuitã pe durata stãrii de asediu sau a stãrii de urgenta şi nici în timp de rãzboi.
 TITLUL VIII
 Dispoziţii finale şi tranzitorii
   ART. 153
 Intrarea în vigoare
 Prezenta Constituţie intra în vigoare la data aprobãrii ei prin referendum. La aceeaşi data, Constituţia din 21 august 1965 este şi rãmâne în întregime abrogatã.
   ART. 154
 Conflictul temporal de legi
 (1) Legile şi toate celelalte acte normative rãmân în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.
 (2) Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrãrii în vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Parlamentului sau, dupã caz, Guvernului, propuneri corespunzãtoare.
   ART. 155
 Dispoziţii tranzitorii
 (1) Proiectele de legi şi propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat şi se adopta potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare intrãrii în vigoare a legii de revizuire.
 (2) Instituţiile prevãzute de Constituţie, existente la data intrãrii în vigoare a legii de revizuire, rãmân în funcţiune pana la constituirea celor noi.
 (3) Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplica începând cu urmãtorul mandat prezidential.
 (4) Dispoziţiile cu privire la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrãrii în vigoare a legii de revizuire.
 (5) Judecãtorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continua activitatea pana la data expirãrii mandatului pentru care au fost numiţi. Pentru asigurarea innoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încã un mandat de 3 ani sau de 6 ani.
 (6) Pana la constituirea instanţelor judecãtoreşti specializate, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de cãtre instanţele judecãtoreşti ordinare.
   ART. 156
 Republicarea Constituţiei
 Legea de revizuire a Constituţiei se publica în Monitorul Oficial al României în termen de 5 zile de la data adoptãrii. Constituţia, modificatã şi completatã, dupã aprobarea prin referendum, se republica de cãtre Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor, dându-se textelor o noua numerotare.
                                 -------
|
|
